Încetul cu încetul îți dai seama că vântul
Îți suflă în față și îți fură un zâmbet
Vechiul anotimp care e pe sfârșite
Iți suflă în inimă și iți fură dragostea
Încetul cu încetul se topește în plâns
Acea dulce amintire estompată de timp
De când locuiai cu mine într-o cameră
Nu aveam bani dar multă speranță
Și încetul cu încetul mă pierzi și te pierd
Și ceea ce a a fost ni se pare mai absurd
De când noaptea era mereu mai reală
Și nu ca acum în seara de sâmbătă...
Dar... dă-mi mâna și vino aproape
O floare se poate naște în grădina noastră
Căci nici măcar iarna nu o va putea îngheța
Poate crește o floare din această dragoste a mea pentru tine
Și încetul cu încetul vei vedea că în timp
Acolo pe chipul tău același zâmbet
Pe care vântul crud l-a furat
Se va întoarce credincios
Dragostea s-a întors la tine...