Într-o biserică, lângă chip,
El vorbeşte despre oamenii care decad,
Copile singur află:
Un om se hotărăşte după 70 de ani
Că el se duce acolo pentru
A descuia uşa
În timp ce aceia din jurul lui critică şi dorm
Şi printr-o crăpătură din zidul dărâmat
Te văd pe tine, prietene, şi-ţi ating iar chipul,
Miracole se vor întâmpla în timp ce vom face greşeli
Dar noi nu vom supravieţui niciodată decât dacă
Înnebunim puţin,
Nu, nu vom supravieţui niciodată decât dacă
Suntem puţin
Nebuni.
Nebuni sunt oamenii ce-mi trec prin minte,
Unul dintre ei are o armă ca să-l împuşte pe celălat
Şi, totuşi, împreună erau prieteni la şcoală,
Înţelege, înţelege, înţelege, da!
Dacă toţi erau acolo când am luat pastila pentru prima dată
Atunci poate, atunci poate, atunci poate, atunci poate
Miracole se vor întâmpla în momentul de faţă.
Dar noi nu vom supravieţui niciodată decât dacă
Înnebunim puţin,
Nu, nu vom supravieţui niciodată decât dacă
Suntem puţin
Nebuni.
Nu, nu vom supravieţui niciodată decât dacă înnebunim puţin,
Un om se hotărăşte după 70 de ani,
O, dragă...
Într-un cer plin de oameni, numai câţiva vor să zboare,
Nu-i asta ceva nebunesc?
Într-o lume plină de oameni numai câţiva vor să zboare
Nu-i asta ceva nebunesc?
Într-un rai plin de oameni, numai câţiva vor să zboare
Nu-i asta ceva nebunesc? Nu-i asta ceva nebunesc?
Ohh
Dar noi nu vom supravieţui niciodată decât dacă
Înnebunim puţin,
Nu, nu vom supravieţui niciodată decât dacă
Suntem puţin
Nebuni.