Eu o întreb dac-a mâncat,
Ea zice că vrea vin.
„Ochii tăi”, mă-ntreabă ea,
„De ce planetă țin?” și eu zic:
„Doamnă dragă, după ce plătim...”
E lume multă peste tot,
Și chelneri școliți prost
Pun farfurii și-aduc pahare,
Iar noi doi ținem post, și eu zic:
„Doamnă dragă, crezi că are rost?”
Ea-i jumate zâmbet, ea-i jumate fum
Nimeni n-o cunoaște, fiindcă n-are cum...
Ea zice că sunt prea de tot,
Și-o zice-așa, tăcând,
Fuge fiindcă-s prea aproape,
I se pare prea curând, și eu zic:
„Doamnă dragă, nu-mi vorbi în gând!"
Atunci ea zice: „Să plecăm,
Să mi se pară lung
Și greu, și complicat de tot
Să fie până-ajung!”, și eu zic:
„Doamnă dragă, am să te alung.”
Ea n-are nici o vină,
Eu n-am nici un motiv,
Și de-aia jocul nostru e-așa conspirativ...
Eu despre ea nu știu nimic,
Ea știe unde stau
Și zice: „Uite-așa îmi place,
Să vin atunci cînd vreau”, și eu zic:
„Doamnă dragă, ce-aș putea să-ți dau?”
Și eu zic: „Doamnă dragă...”