Se agită 1979
Copiii răi nu au niciodată timp
Pe un cablu direct dinspre pe stradă
Tu și cu mine trebuie să ne întâlnim
Gândac de iunie sărind ca o piatră
Cu farurile îndreptate spre zori
Am fost siguri că nu vom vedea niciodată un sfârșit la toate astea
Nici măcar nu-mi pasă să scutur aceste bluze cu fermoar
Și nu știm
Unde se vor odihni oasele noastre
În ţărână cred
Uitată și absorbită pe pământ de mai jos
Traversează de două ori locul liber și plictisit
Nu sunt siguri ce avem în magazin
Morfina orasului alunecând în jos pentru a vedea
Nici măcar nu ne pasă atât de neliniştiţi cum suntem
Simţim tragerea spre ţara celor 1000 de vine
şi am turnat ciment, ne-am lamentat şi asigurat
luminilor şi oraşelor de dedesubt
mai repede ca lumina sunetului
mai repede decât credeam că vom merge
prin sunetul speranţei...
Justine n-a ştiut nicicând regulile
s-a înhăitat cu tâmpiţii şi ciudaţii
nicio cerere de iertare n-a făcut
te ştiu mai bine decât vrei să mă faci să cred...
Nici măcar nu-mi pasă să scutur aceste bluze cu fermoar
Și nu știm unde se vor odihni oasele noastre
În ţărână cred
Uitată și absorbită pe pământ de mai jos
Strada încălzeşte urgenţa sunetului
Din ce vezi, nu-i nimeni împrejur...