Dormi, dormi lângă fruntea mea,
Dormi, dormi, cheamă-ți liniștea.
Și cheamă pleoapelor
Visul mamei copiilor.
Îți voi spune doar:
Dormi, dormi, dormi inima mea,
Eu somnu-ți voi veghea.
Și în zori, când din vis iar te vei trezi,
Lângă tine voi fi.
Dormi, dormi lângă pieptul meu,
Dormi, dormi să te știu doar eu.
Atâta te-am visat,
Dar acum ești cu-adevărat.
Îți voi spune doar:
Dormi, dormi, dormi dragostea mea,
Eu pacea-ți voi veghea.
Și oricând, și oricât,
Tu nici n-ai să știi
Lângă tine voi fi...
Dormi, dormi lângă fruntea mea,
Dormi, dormi, noaptea e a ta.
Din vise câte sunt
Îți dau visele ce nu mint...
Îți voi spune doar:
Dormi, dormi, împlinirea mea,
Eu pacea-ți voi veghea...
Chiar și-atunci când și tu vei avea copii
Lângă tine voi fi...