Vreme... nu știu când a trecut,
Dar a trecut neiertătoare.
Păstrăm în inimile - trecut,
Un dor cât vremea chiar de mare.
Eu am plecat demult din sat,
Dar dorul de pământ e-n toate.
Iar sufletulu-i este dat,
Să-l ducă mai departe.
Iar sufletulu-i este dat,
Să-l ducă mai departe.
Mă-ntorc cu drag în satul meu
Când primăvara vine
Și gândurile-mi sînt mereu
De bucurie pline.
Mă-ntorc cu drag în satul meu
Și mi-i atât de bine,
Să-l văd visând cum știu doar eu
În nopțile senine.
Pământ de dor și loc de vis
Sub înățimile albastre.
El este un destin nescris,
Închis în inimile noastre.
Iubirea lui n-are egal
Și nu apune niciodată.
Chemarea locului natal
Spre noi mereu se-ndreaptă.
Chemarea locului natal
Spre noi mereu se-ndreaptă.
Mă-ntorc cu drag în satul meu
Când primăvara vine
Și gândurile-mi sînt mereu
De bucurie pline.
Mă-ntorc cu drag în satul meu
Și mi-i atât de bine,
Să-l văd visând cum știu doar eu
În nopțile senine.
Mă-ntorc cu drag în satul meu
Când primăvara vine
Și gândurile-mi sînt mereu
De bucurie pline.
Mă-ntorc cu drag în satul meu
Și mi-i atât de bine,
Să-l văd visând cum știu doar eu
În nopțile senine.