Iată, vin zori, şi ies trecători pe stradă
Blândele case clipesc somnoroase să-i vadă
Trece-un puşti grăbit şi grav sub braţ duce-o carte
s-a trezit în zori, căci vrea să ajungă departe
E dimineaţă...
Şi o florăreasă cu-o floare frumoasă-ntr-o vie
cu albăstrele şi-un coş de pansele te-mbie
Un oraş, un oraş e o lume
dar îndrăgeşti o străduţă anume
străduţa cu-o şoaptă
te cheamă în zori şi te-aşteaptă
O grădiniţă îşi pune-o rochiţă de seară
Un trecător îşi aprinde stingher o ţigară
Uite-o bătrânică-n drum cu veacul în plete
A zâmbit privind un roi de vesele fete
la o fereastră...
Simţi cum te vrăjeşte un limpede glas de vioară
şi când din vis te trezeşti iar pe stradă, e seară
Un oraş, un oraş e o lume
dar îndrăgeşti o străduţă anume
străduţa cu-o şoaptă
te cheamă în zori şi te-aşteaptă
Un oraş, un oraş e o lume
dar îndrăgeşti o străduţă anume
străduţa cu-o şoaptă
te cheamă în zori şi te-aşteaptă
străduţa cu-o şoaptă
te cheamă în zori şi te-aşteaptă