Cântec lyrics

E o întâmplare a fiinţei mele:

şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu

e mai puternică decât mine, decât oasele mele,

pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare

mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte

lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart

fluviul rece de delta fierbinte,

ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă fericire, în sus, şi izbește-mi

tâmpla de stele, până când

lumea mea prelungă şi în nesfârşire

se face coloană sau altceva

mult mai înalt, şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare ca sunt!

Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,

două culori ce nu s-au văzut niciodată,

una foarte de jos, întoarsă spre pământ,

una foarte de sus, aproape ruptă

în înfrigurata, neasemuita luptă

a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.