Sunt cel mai frumos din orașul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de grațios port inelu-n ureche,
Și-atât de-nflorate cravata și vesta.
Sunt cel mai frumos din orașul acesta.
Născut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiardă genunea,
De mine vorbește-n oraș toată lumea,
De mine se teme în taină tot burgul.
Sunt prințul penumbrelor, eu sunt amurgul…
Nu-i chip să mă scap de priviri pătimașe,
Prin părul meu vânăt, subțiri, trec ca ața,
Și toți mă întreabă: sunt moartea, sunt viața ?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pașe ?
Și nu-i chip să scap nici pe străzi mărginașe…
Panglici, cordeluțe, nimicuri mă-acopăr,
Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu,
Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu,
Și-ntregul picior când pășesc îl descopăr,
Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr…
Cellalt ochi, (cel galben) îl las să s-amuze
Privind cum se țin toți ca scaiul de mine.
Ho, ho! Dac-ați ști cât vă șade de bine,
Tot sărind, ţopăind după negrele-mi buze.
Cellalt ochi s-amuză și-l las să s-amuze.
Cu-n tainic creion îmi sporesc frumusețea,
Fac baie în cidru de trei ori pe noapte,
Și-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu baretă mi-ajută zveltețea,
Și-un drog scos din sânge de scroafă noblețea.
Toți dinții din gură pudrați mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt în corset sub cămașe,
Fumez numai pipe de opiu uriașe,
Pe brațul meu drept, tatuat am un taur,
Și fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.
Prin lungile, tainice, unghii vopsite
Umbrela cu cap de pisică rânjeste,
Și nu știu de ce, când plimbarea-mi priește,
Când sunt mulțumit c-am stârnit noi ispite,
Din mine ies limbi și năpârci otrăvite.
Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,
Și însăși natura atotștiutoare,
Ea însăși nu știe ce sunt: om sau floare ?
Sau numai un turn rătăcit printre case,
Un turn de pe care cad pietre prețioase.
Sunt cel mai frumos din orașul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de grațios port inelu-n ureche,
Și-atât de-nflorate cravata și vesta.
Sunt cel mai frumos din orașul acesta.