cind dragostea se va-ndura de mine
sa nu-mi mai dea tircoale, flaminda,
cind niciun cintec nu va mai durea
si niciun dor nu va mai sta la pinda,
cind stelele, chiar stelele din cer
vor inceta sa-si strige-n jos magia
cind voi uita temperatura-nalta
si prea-tristetea si prea-bucuria,
cind totul, totul se va linisti
si jindul spre-absolut imi va da pace,
cind zeul-timp se va lasa vazut
si-si va muta privirile incoace
cind tu, chiar tu, nu vei mai fi decit
o rana vindecata si straina
si pentru faptul de-a te fi pierdut
nu voi mai fi eu singura de vina,
atunci de-abia
chiar dis-de-dimineata
voi invata primul meu pas
spre viata.