Ea trăia în pădure
Într-o căbănuță, cum îi zicea ea;
Ea dormea când voia,
Niciodată nu lucra.
Într-un pareo înnodat la spate,
Cu fructe, flori și păsări,
Cu gustul sării pe piele;
Ea era frumoasă, eu eram frumos.
Sub un baldachin de tul,
Cu o lumânare, un clar de lună,
Corpurile noastre într-o bulă,
Cu inimă și cu noroc.
Nu vorbeam nicicând despre dragoste
Dragostea oare ce-i ?
Nu vorbeam nicicând despre dragoste,
Marea dragoste, așa ceva nu există.
Ea fuma, eu o sărutam,
Eu găteam, ea mă-mbrățișa,
Ea dansa, eu cântam
În engleză, în javaneză.
Purtând doar un șorț, retrăiam
Abandonat sub sărutările înmiresmate.
Nu vorbeam nicicând despre dragoste
Dragostea oare ce-i ?
Nu vorbeam nicicând despre dragoste,
Marea dragoste, așa ceva nu există.
Era iubirea, o știam bine,
Până-n acea zi de sfârșit de iulie,
Ea zâmbea, eu ghiceam
Că vântul își schimbase direcția.
Înnebunită și speriată
De cât de mare era greșeala,
Iubirea adevărată și frumoasă
O luase la goană.