La fericire adesea duc drumuri întortocheate.
Fericirea este fragilă ca un mac de câmp,
Poți doar să-l adulmeci,
Iar când te apropii,
Își ia zborul îndată ca o păsare.
La fericire duc drumuri pline de piеtre.
Fericirea este timidă ca flacăra unei lumânării,
Are o strălucire magică,
Iar când își intoarce fața de la tine,
Cât vrei să-l ai tot mai mult, tot mai mult!
Eu știu drumul spre fericire,
Nu-i lungă,
Miroasă a primăvară și a iarbă.
Cel care-l caută singur,
Blasfemă,
Numai în pereche se poate porni la el.
Să fie drumuri spre fericire întortocheate, oricât vor,
O vom ajunge în pereche, nu avem de ce să ne fie frică.
E de-alungul tuturor drumurilor
Și va înflori pentru noi.
Până la urmă, fericit este cel care iubește, care iubește.
Eu știu drumul spre fericire,
Nu-i lungă,
Miroasă a primăvară și a iarbă.
Cel care-l caută singur,
Blasfemă,
Numai în pereche se poate porni la el.
Să fie drumuri spre fericire întortocheate, oricât vor,
O vom ajunge în pereche, nu avem de ce să ne fie frică.
E de-alungul tuturor drumurilor
Și va înflori pentru noi.
Până la urmă, fericit este cel care iubește, care iubește.