Toată iubirea ce ne încătuşase,
Ca şi când eram din ceară,
S-a rupt şi s-a destrămat.
O, sumbră primăvară,
Oare doar eu, oare doar noi
Murirăm chiar atunci?
Şi-s osândită atât de rău,
Să-mi ţin în mine mâhnirea,
Să fiu, să fiu şi fără tine.
Trăind fără vreun dar,
Am uitat de acel farmec,
Pe care l-am pierdut atunci.
Pâinea neagră a singurătăţii
E tot ce ni s-a dat,
Ce ne-a fost dat să roadem.
Ce mai contează că inima
Ar zice că da sau că nu,
Căci viaţa merge înainte…
Toată iubirea care ne-a năpădit
S-a rupt şi s-a destrămat.
În cioburi s-a sfărâmat.
Nimic nu zice primăvara,
Oare doar eu, oare doar noi
Murirăm chiar atunci?